Despre mantuire

    

         Pentru crestin,mantuirea incepe azi.Viata crestinului are perspectiva eternitatii. Dupa documentele de baza ale crestinismului,moartea fapturii umane este nu numai un accident-survenit in urma greselii celor care au actionat impotriva firii lor-ci si o evitare a permanentizarii “nefirescului” ,adica a consecintelor “pacatului neascultarii”:”pentru ca nu cumva sa-si intinda mana si sa ia roade din pomul vietii,sa manance si sa traiasca in veci”-spune Domnul Dumnezeu,izgonind perechea adamica din Eden(Facere 3,22-24).Deci,fara calcarea poruncii,omul ar fi continuat sa traiasca in veci,folosind la momentul potrivit roadele din “pomul vietii”.

      

        Aceasta explicatie este urmata in Legea Veche de alte interventii ale Domnului: “Iata,Eu astazi ti-am pus inainte viata si moartea,binele si raul…viata si moarte ti-am pus Eu astazi inainte,si binecuvantare si blestem.Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai” (Deuteronom 30,19).

            Totusi,atitudinea morala pe care o solicita Vechiul Testament este suplimentata in istoria omenirii de interventia directa si personala a lui Dumnezeu,Care ajuta neamul omenesc in instaurarea lui pe drumul mantuirii.Caci prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu, omul adamic nu mai poate alege un oarecare “bine”,ci pe Cel trimis spre mantuire, pe cel care asigura biruinta asupra raului.Apostolul Pavel isi incurajeaza cititorii anuntandu-I ca moartea este biruita prin invierea lui Hristos:”Caci precum in Adam toti mor,asa si in Hristos toti vor invia”(I Corinteni 15,22).Vietuirea morala nu mai este suficienta,ci doar vietuirea “in” Hristos,adica in cel care asigura nemurirea,acelora care Il vor urma.

           Deigur, a urma pe Hristos inseamna si a accepta suferinta si viata pamanteasca, pe langa moartea trupeasca.Dar nu numai acestea si nu doar a le suporta;ci, lasandu-ne patrunsi de Duhul lui Hristos,pe Care ni-L trimite dupa Invierea si Inaltarea Lui la ceruri. Duhul Lui,Care urma sa ne invete in continuare cum sa ne facem capabili sa ajungem la iubirea fata de Dumnezeu si chiar fata de vrajmasii nostrii.Pentru realizarea acestei porunci,Dumnezeu hotaraste sa patrunda personal in neputintele si suferintele omenesti; dar nu numai pentru a oferi un model de urmat in Fiul Sau-Rascumparatorul-ci pentru ca Dumnezeu sa Se inrudeasca cu firea umana,care traieste in Hristos alaturi de cea divina, in mod neschimbat,neamestecat,nedespartit si neimpartit.Trairea aceasta in toata perioada vietuirii lui Iisus pe pamant si apoi in vesnicie,asigura firii umane puterea pe care ea o avea inainte de pacatul stramosesc,dar potentata la maximum,datorita biruintei Fiului ceresc impotriva raului.

            Aceasta lucrare de “rascumparare” a omului este realizata de Iisus Hristos,Fiul lui Dumnezeu,dar este organizata si sustinuta de Sfanta Treime,in Care iubirea este liantul vesnic si datator de viata al Celor trei Persoane divine,cat si al celor create “dupa chipul si asemanarea Lor”.Iubirea a fost si este motorul operei de mantuire a omenirii.Caci “Dumnezeu asa a iubit lumea,incat pe Fiul Sau-Unul Nascut L-a dat,ca oricine crede in El sa nu piara,ci sa aiba viata vesnica”(Ioan 3,16).Iubirea este si porunca de baza la care ne invita Mantuitorul,ea fiind si temelia creatiei lumii.Pentru ca iubirea inseamna coeziune si,lucrand in oameni,produce deschiderea catre ceilalti,cunoasterea de sine si de semeni,inseamna depasirea sinei propriu si ,astfel,implicarea persoanei umane in diamica mantuirii,la care colaboreaza si ne cheama Dumnezeu.

            Dar ce intelege crestinul prin mantuire?Ea nu inseamna doar o continua existenta. Unele religii necrestine vorbesc si ele despre o vesnicie a sufletului,despre o vesnicie spirituala a omului,despre o preeminenta a sufletului fata de materie.Ceea ce insa accentueaza doctrina crestina este caracterul de persoana al omului,adica o convietuire constienta,persoana fiind asemenea Persoanelor divine al Caror chip este el de la creatie, lucru care diferentiaza categoric intelesul crestin al nemuririi.Pronia divina,acea purtare de grija cu care Sfanta Treime insoteste si asigura vietuirea creatiei,si in mod special a omului,indruma fiecare persoana umana spre implinirea conturului spiritual pe care Dumnezeu I-l prevazuse de la nasterea ei.Ea este infuzata permanent de harul,de energia divina ce re revarsa asupra ei pentru a-I asigura acea implinire.Crestinul este intarit-si se poate intari-prin Tainele Bisericii,care-I aduc,fiecare dintre ele,un dar suprafiresc.Dar si aici el trebuie sa aleaga daca apeleaza la ele su nu,asa cum trebuie sa aleaga liber daca urmeaza poruncile divine sau nu.Nu numai Dumnezeu mantuieste,ci si omul se mantuieste cu ajutorul Lui.Mantuirea este deci acea desavarsire a implinirii persoanei sale ,a modelului propriu pe care I-l concepuse Dumnezeu in ambitia comuna a vietuirii neamului omenesc si a naturii create pentru el.Inseamna atingerea “cotei” dorite pentru el de Dumnezeu.Caci fiecare persoana are “cota”sa, limanul la care Dumnezeirea il asteapta.  

       Dar cineva poate sa nu doreasca aceasta intalnire finala.Cineva poate sa cantareasca in alt mod viitorul sau,poate sa aibe un alt punct de vedere la care sa adere in toata libertatea sa.Omul poate alege raul in mod constient,adica indepartarea de Dumnezeu,sau poate tinde in mod inconstient spre altcineva,chiar spre sinea sa proprie.In aceasta situatie nu mai poate fi vorba despre convietuire,caci el nu doreste prezenta altuia in consecinta,se depersonalizeaza.Respinge comuniunea.Cand acest regres in drumul spre desavarsire se petrece pe pamant,omul mai are inca in jurul sau relatii care sa-l mentina intr-o oarecare convietuire.Dar dupa Judecata din urma,daca va fi persistat in toata respingerea a semenilor si a lui Dumnezeu,el va intra in “moartea cea de-a doua”,in starea de detasare fata de ceilalti,iar nefericirea sentimentului de singuratate nu va mai putea constitui o “vietuire”.El poate “dainui”,dar nu traieste,caci nemurirea,viata vesnica, este tesuta din fericirea comunicarii cu ceilalti si cu Dumnezeu,izvorul vietii.Respingand Dumnezeirea,necunoscand iubirea,dainuirea unor asemenea fapturi umane va deveni acel infern,sau “focul vesnic”,alaturi de ingerii rai,despre care vorbeste Mantuitorul.(Matei 25,41).

            Trebuie retinut ca in Judecata Universala,Dreptul Judecator nu determina situatia celor inviati,ci doar o constata.Dumnezeu ne invita de la inceput sa-I stam alaturi,dar nu ne pune catuse.Ne lasa in libertatea de a alege,ne lasa chiar in preajma celui rau,ca sa fie posibila alegerea altcuiva.Ne pune doar o singura conditie:sa nu mancam dintr-un anume pom.Dar nu L-am ascultat,nu L-am ales pe El,nu I-am stat alaturi.

            Toata istoria lumii ne-o lasa El spre a ne deprinde sa-L alegem,iar invatatura Lui este intarita de Hristos,Care ne spune ce este viata vesnica:”aceasta este viata vesnica,sa Te cunoasca pe Tine,singurul Dumnezeu adevarat,si pe Iisus Hristos,pe Care L-ai trimis” (Ioan 17,3)Iar dobandirea ei,nemurirea fericita,se realizeaza urmand porunca:”Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din toata puterea ta si din tot cugetul tau;iar pe aproapele tau,ca pe tine insuti”(Luca 10,27)Atat! Caci “mai mare decat acestea nu este alta porunca”,spune tot Mantuitorul(Marcu 12,37)

            Prin urmare,cea mai mare porunca este iubirea de Dumnezeu si de semeni.Sa remarcam ca a cunoaste pe Dumnezeu si pe Fiul Sau nu este o porunca.Acest indemn spre cunoasterea Dumnezeului crestin este o indicare a drumului spre viata vesnica.Dar porunca iubirii apare si in Vechiul Testament ,cu deosebirea ca Iisus Hristos specifica fraternitatea universala a oamenilor(Luca 10,39-39).Iar iubirea semenului,adaugata iubirii de Dumnezeu,este cea care se naste cea dintai in viata omului.Dar baza oricarei iubiri autentice sta in relatia lui cu Dumnezeu.Este vorba de acea dragoste care toate le rabda, care nu se trufeste,toate le sufera…(I Corinteni 13),aceea care doreste binele semenului, care deschide inima omului spre dialog,spre comuniune.Iubirea de Dumnezeu poate aparea mai tarziu,asa cum o spune si evanghelistul Ioan,pentru ca nu poti iubi pe Dumnezeu,pe Care nu-L vezi,daca nu iubesti pe fratii tai,pe care-I vezi.    

Este deci o pedagogie a omului spre a dobandi iubirea.Inima omului nu are contururi fixe.Ea este elastica,se mareste ca sa devina apta de marea iubire,ea creste chiar pe masura exercitarii iubirii.Chiar si “micile iubiri”,cele nascute din cuprinderea afectiva a fapturilor creatiei necuvantatoare,sporesc capacitatea inimii,o dilata.Exercitiul iubirii pregateste iubirea de Dumnezeu.

    Toata lupta creştinului este a deprinde iubirea. Iar daca ar întreba cineva în ce fel o poate deprinde cel care nu simte un îndemn, care nu se simte înzestrat spre acest exerciţiu, sa ne amintim ceea ce o anume ştiinţă a formulat cu câtva timp în urmă: "funcţia creează organul", inima fiind - în afara funcţiilor biologice - organul iubirii. Este necesară doar încrederea în chemarea Celui care ne-a asigurat: "îndrăzniţi, Eu am biruit lumea" (loan 16,33). îndrăznind a face faptele iubirii, acestea se vor instala în inima noastră, păstrându-se ca îndemn spre altele asemenea. Fiindcă nici o iubire dezinteresată nu este lipsită de prezenţa harului divin. Să ne comportăm ca şi cum am iubi, şi această deprindere îşi va pune pecetea în inima noastră şi ne va consolida pe calea dobândirii nemuririi fericite, căci orice facem spre binele celor "mai mici" va fi recepţionat de Hristos ca fiind făcut Lui (Matei 25,40 şi 46).

     Mantuirea(nemurirea fericita) este darul cu care ne asteapta Dumnezeu si de care vom fi asigurati dupa incheierea trudei noastre pamantesti.Dar aceasta truda este agoniseala de fiecare clipa a existentei noastre si devenim nemuritori cu fiecare gest de iubire sau macar gand iubitor,acestea devenind intrinseci inimii noastre,ca cercurile concentrice ale arborelui,cu trecerea timpului.Ne invesnicim din iubire.

                                 

                                  Cartea "Pasi spre mantuire" -Anca Manolache

Despre rugaciune

   Din sfintele carti bisericesti aflam ca Dumnezeu a facut ingeri si oameni cu scopul de a-L slavi neincetat si a-I multumi. Ce altceva fac ingerii in ceruri decat ca-L slavesc neincetat pe Dumnezeu?! Oare noi oamenii,pe pamant ,nu se cade sa-i imitam pe ingeri, sa fim recunoascatori si noi catre Ziditorul si sa-i aducem slava si cinste? Caci si omul este un fel de inger amestecat,asa spune Sfantul Ioan Damaschin : ca in om sunt puteri ingeresti spirituale si puteri omenesti materiale.

     Omul are misiunea divina sa se inalte neincetat peste hotarele firii sale, peste nevoile sale pamantesti , ca sa se faca un inger intrupat. Aceasta nu este un lucru usor, daca nu va intrebuinta rugaciunile curate, virtutile si toate faptele bune. Rugaciunea s-a nascut in mintea si in inima lui Adam chiar din momentul cand a fost izgonit afara din Rai. Rugaciunea i-a devenit atat de necesara, caci toata fiinta lui simtea nevoia de rugaciune atunci cand a fost instrainat,izgonit d ela fata Ziditorului sau, caci a inceput a suspina si a se ruga cu siroaie de lacrimi,plangand dupa raiul cel pierdut..

   Vedem ca toate vietatile de pe fata pamantului sunt multumite cu mediul lor, numai omul nu afla mangaiere si odihna pe pamant. Pasarile canta vesele in codri, fluturii zboara liberi in aer, pestii salta in ape limpezi, oile se indestuleaza cu iarba campului, numai omul, acest calator fara patrie, nu-si afla odihna sufletul sau.

   El stie ca nu pe pamant este tara lui, el simte ca in alta parte este casa lui. Pentru aceasta nimic nu-l multumeste in aceasta viata, ca aducandu-si aminte de raiul cel pierdut, de fericirea cea nemuritoare, incepe a suspina si a se ruga. Asa s-a nascut rugaciunea in om, asa a ajuns ea pe pamant impreuna cu dansul; ca un dar dumnezeiesc s-a revarsat peste spinii pamantului, ca o necesitate.

   Ce este deci sfanta rugaciune?

   Mai intai este o datorie. Cand toate zidirile slavesc pe Dumnezeu cum ar putea omul sa taca? Cum ar putea sa asculte cantecul pasarilor, murmurul apelor, adierea vanturilor si freamatul marilor, iar el sa stea nepasator?! Daca tot universul ceresc formeaza o cantare vesnica inchinata dumnezeirii, dator este si omul sa se inroleze in acest univers, la maretul cor al zidirilor si al naturii, caci afara de om, toate celelalte zidiri, de la astrii cei de sus pana la firele de iarba, nu au alta grija decat sa-L slaveasca pe DUMNEZEU.

   Crestinii adevarati s-au trezit cu rugaciunea in bratele maicii lor; cu rugaciunea au crescut in viata, cu rugaciunea in inima au pornit la lupta ptr a-si castiga painea cea de toate zilele. Cu rugaciunea se culcau crestinii, cu ea pe buze se sculau, cu ea mergeau pe drum, cu rugaciunea imbatraneau și tot cu ea se duceau in mormant. Cu rugaciunea omul se inalta spre cer, prin ea se inalta cu Dumnezeul sau si se amesteca cu ingerii.


   Rugăciunea este sufletul creştinătăţii. Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea este maica tuturor virtuţilor şi din sânul ei se nasc toate celelalte virtuţi. Ea ridică mintea către Dumnezeu, este viaţa lumii, inima credinţei, cununa nădejdii şi sufletul Bisericii. Rugăciunea este pacea familiilor, bucuria soţilor, apărarea copiilor, alinarea bolnavilor, mângâierea văduvelor şi întărirea bătrânilor. Fără rugăciune nici un suflet nu se poate mântui.


    Darul si puterea rugaciunii fiind asa de mare, ea are şi cei mai mulţi duşmani: satana, lumea, trupul, plăcerile şi grijile vieţii acesteia. Satana este cel mai mare duşman al rugăciunii, el face orice numai ca omul să nu se roage, să nu ajungă să vorbească cu Dumnezeu. Când omul vrea să se roage el caută să-i dea alte ocupaţii; îl îndeamnă să vorbească, să citească cărţi nefolositoare, să mănânce, să doarmă mult şi multe alte pofte numai să-l îndepărteze de la rugăciune, iar dacă creştinul biruieşte şi începe a se ruga, diavolul se străduieşte să facă tulburare şi ceartă în casă. Seara îi dă omului somn devreme, dimineaţa lenevire, peste zi nenumărate griji, iar în sărbători îi dă dureri de cap sau îi trimite pe cineva, prieteni sau cunoscuţi, ca să-l oprească şi să nu meargă la biserică să se roage.

   Vai, câţi creştini sunt înşelaţi astăzi de diavol, câţi nu vor să se roage de ruşinea oamenilor, câţi nu se duc la biserică fiindcă râde lumea, câţi nu găsesc timp de rugăciune toată viaţa pentru că sunt robi ai acestei lumi trecătoare, iar satana îi ţine în braţe cu plăcerile lui.


   Mulţi creştini se roagă numai când dau de necazuri sau atunci când cer de la Dumnezeu să le dea şi iar să le dea. După ce au primit de la Dumnezeu împlinirea dorinţelor întorc spatele Domnului ca evreicele care atunci când nasc cu greu cer ajutor Maicii Domnului zicând: "Ajută-mă Marie, uşurează-mă Marie, nu mă lăsa Marie!" După ce nasc iau mătura şi, măturând prin casă zic: "Acum ieşi afară Marie, pleacă Marie!"

    Asa sunt multi crestini de-ai nostri, multi care se roaga dar nu li se implinesc rugaciunile si numai ce-i auzi zicand: "Am platit slujbe pe la manastiri, pe la biserici si nu stiu ce se intampla ca nu m-am folosit cu nimic”. Acesti crestini sa fie siguri ca sunt incurcati cu pacate grele nespovedite si Dumnezeu nu vrea ca sa asculte rugaciunile lor mai ales ca de multe ori nu stiu ce cer.


    Multi nu cer mai intai cele de folos pentru mantuirea sufletului, pentru iertarea pacatelor, nu cer vreme de pocainta, nu cer tarie in credinta, nu cer dragoste inflacarata, nu cer rabdare in ispite. Cei mai multi cer ca si cei doi ucenici din Evanghelie de astazi; marire pamanteasca, bani multi, spor in cele pamantesti, servicii bune, viata lunga, viitor fericit; cinste de la oameni, sau sa fie bine vazuti in serviciu. Unii, impinsi de dorinta de a li se implini rugaciunea cat mai curand, nu mai tin seama de nimic si se duc orbiti chiar la alte religii, apeleaza la rugaciunile sectantilor, pe la vrajitoare, pe la sinagogile evreilor si astfel amesteca pacate peste pacate, iar rugaciunile lor se fac spre osanda. Altii dau slujbe la biserici, dar cer pierderea dusmanilor, ii pun in pomelnicul de morti ca sa-i omoare Dumnezeu si asa mai departe.

    Rugaciunile celor care nu vor sa se spovedeasca cu anii nu sunt primite, nici ale celor care vin in biserica imbracati necuviincios, mai ales femeile care fac sminteala cu imbracamintea tulburand mintea si linistea barbatilor. Rugaciunile femeilor, facute cu capul descoperit, atat la biserica cat si acasa, nu sunt primite. Pentru ca sa fie primita rugaciunea, trebuie sa fie ajutata de celelalte fapte bune: de dragoste catre saraci si toti oamenii necajiti, de milostenii, de post, de iubire catre vrajmasi, de iertare pentru cei care au gresit.

    Sa avem smerenie adanca si sa cerem mai intai cele de trebuinta sufletului si apoi cele pamantesti. Preocuparea principala a crestinului adevarat trebuie sa fie pentru cei ce s-au mutat din viata aceasta, pentru cei raposati, parinti, frati, surori, rudenii, care au facut vreun bine in viata, sa le poarte de grija facandu-le rugaciuni, sarindare si parastase; caci multi din cei plecati stau in temnitele iadului si asteapta sa fie salvati de cineva, de rude, de cei apropiati, iar acestia nici nu se gandesc, din contra sunt multi care se tin numai de petreceri, de distractii si pacate. De aceea vin peste ei boli grele, pagube, neajunsuri, despartiri ca sa-si aduca aminte de cei raposati, sa le faca si lor pomenire si usurare de greseli.
La foarte multi crestini nu li se indeplinesc rugaciunile din cauza ca nu vin duminicile la biserica, la masa Imparatului ceresc, aici acasa la El, la Dumnezeu, pentru ca Biserica e casa lui Dumnezeu. Acestia parca ar astepta sa vina Dumnezeu la ei acasa, sa le dea dupa placul lor si dupa poftele lor. Toti cei ce se aseaza si se ridica de la masa fara rugaciune insulta bunatatea dumnezeiasca si rugaciunile lor ca si ale celor ce se arata nemultumiti si cartesc ba de una, ba de alta, nu sunt primite.

    Sunt unii parinti care dau o pilda rea copiilor prin faptul ca se aseaza la masa fara sa se inchine sau cu palaria pe cap mancand fara nici un respect din bunatatile lui Dumnezeu, iar copiii lor fac la fel cand ajung mari, pentru ca asa au vazut la parintii lor. Asa se povesteste intr-o carte veche, ca un imparat foarte credincios si temator de Dumnezeu, avea pe langa el o multime de ministri plini de mandrie, ingamfati si fara frica de Dumnezeu. Nu stia imparatul cum sa-i faca sa inteleaga ca purtarea lor este o grosolanie nebuneasca si o mare netrebnicie omeneasca. Ce credeti ca a facut imparatul? A vorbit cu un cersetor pe care l-a chemat si l-a invatat sa vina in ziua urmatoare la ora mesei si cand va fi el la masa impreuna cu toti ministrii lui, sa vina si el si sa se aseze la masa cu palaria pe cap. Sa nu zica nimic, sa manance, apoi sase scoale si sa plece, fara sa spuna nici macar buna ziua.
   

   Asa a facut cersetorul, caci a doua zi pe cand imparatul era la masa cu toti ministri lui ingamfati, a venit si el si fara sa spuna un cuvant, se aseza la masa, mananca si bea cu lacomie cat ii place si cu palaria pe cap. Toti ministri se uitau ingroziti si asteptau sa vada ce zice imparatul. Mare le-a fost mirarea si nu stiau ce sa creada vazand ca imparatul nu zice nimic. Cersetorul se scula de la masa fara sa-i pese de cineva, mancat si baut bine, si, iesind pe usa,se pierdu prin multime.
      Mesenii, indignati de comportarea acestui om, zisera imparatului: "Imparate, cum ai putut sa suferi fara sa spui nimic acestui om care a mancat si a baut in fata mariei-tale, cu palaria pe cap si fara sa-ti multumeasca?!” Imparatul i-a lasat sa se framante, apoi luand cuvantul, zise: "Asa faceti si voi in fata Imparatului ceresc, Dumnezeu, caci tot astfel mancati si voi din masa lui cea bogata, pe care ne-o intinde cu atata darnicie, cu atatea bunatati si frumuseti de tot felul, iar voi drept multumire stati intepeniti in mandria voastra ca si cand ati manca si ati bea din cele ce faceti voi. Voi nu voiti sa va supuneti Creatorului si sa-I dati slava si cinste pentru cate ni le da aici pe pamant”.
      Auzind ei acestea au plecat smeriti capetele, au inteles lectia si s-au hotarat cu totii sa-si schimbe viata, recunoscand puterea, mila si dragostea lui Dumnezeu si indelunga lui rabdare ce o are pentru toti pacatosii. Oare nu facem si noi asa ca cersetorul din istorioara, fata de bunul Dumnezeu? La fel facem atunci cand nu recunoastem de unde ne vin toate bunatatile pe carele avem, cand nu facem rugaciune la masa si nu-I multumim Lui, cand nu recunoastem ca sanatatea si toate bunurile primite sunt de la El.

   Consumam aerul, apa si lumina Lui si toate bunatatile pe care ni le pune inainte masa aceasta de pe fata pamantului; daca le luam si nu-I multumim Lui, nu ne inchinam Lui, nu venim la biserica si nu ne rugam Lui, suntem niste natangi si ticalosi, nerecunoscatori in fata Imparatului ceresc, intocmai ca cel ce s-a ospatat din masa imparatului fara sa-i multumeasca. Unul din motivele pentru care Dumnezeu nu vrea sa implineasca rugaciunile noastre este si acesta; Dumnezeu stie ca pentru ce am primit darurile Lui nu le folosim pentru mantuirea noastra si cerem cu gand rau ca sa le risipim in placerile noastre, asa dupa cum spune apostolul Iacov in epistola sa la cap. IV, v. 3.

  Asa este; iata spre exemplu: un om bogat, roaga pe Dumnezeu sa-i inmulteasca averea ca sa se poata desfata si petreaca o viata de trandavie; altul se roaga sa capete sanatatea pierduta, sa scape de boala ce-l necajeste ca sa-si poata lua iarasi viata cea pacatoasa de mai inainte si sa traiasca in desfranare; altul se roaga sa castige un proces ca sa poata rapi mostenirea unor orfani sau vaduve; altii sa reuseasca in afaceri necinstite, altii se roaga sa castige la jocuri de carti, loterie si altele. Poate Dumnezeu sa asculte astfel de rugaciuni? Desigur ca nu!
   

    De aceea zice Domnul Dumnezeu: "Cand va rugati si intindeti mainile voastre, Eu imi intorc ochii de la voi si oricat v-ati ruga nu va ascult, caci astfel de rugaciuni sunt ca niste mirosuri gretoase ce vin din gramezile de gunoaie”. Sfintii Parinti ne spun ca atunci cand citim o cartea sfanta, mai ales Biblia, sa fim atenti ca in acel moment ne vorbeste noua Dumnezeu de acolo si sa facem ceea ce ne spune El noua in carte, adica voia Lui.


        Sfinţii Părinţi ne spun că atunci când citim o cartea sfântă, mai ales Biblia, să fim atenţi că în acel moment ne vorbeşte nouă Dumnezeu de acolo şi să facem ceea ce ne spune El nouă în carte, adică voia Lui. Când ne rugăm, vorbim cu Dumnezeu şi îi spunem noi Lui ce ne doare. Dacă noi ascultăm şi facem ce ne spune Dumnezeu din carte, şi El ne ascultă pe noi şi va face ce-i cerem noi, atunci când cererea este bună, când e cu nădejde, cu credinţă şi cu fapte bune şi când ştim ce să cerem. Rugăciunea trebuie să fie şi cu stăruinţă, să aşteptăm cu răbdare aşa cum ne învaţă Domnul Hristos,caci pe multi pacatosi i-a intors Dumnezeu de pe caile pierzarii ,prin rabdarea cuiva ,uneori chiar pe cate un vis inspaimantator. Asa s-a intamplat cu un mare necredincios, dintr-o comuna din apropierea orasului Targoviste,un fapt petrecut de curand.

    Acest necredincios nu credea ca exista rai si iad, dimpotriva, prigonea pe cei credinciosi, pentru ca in satul acela avea o functie oarecare si spunea tuturor: "Eu sunt Dumnezeu, eu tai si spanzur aici, eu fac ce vreau cu voi”. Isi prigonea mai ales sotia pe care o oprea sa se duca la biserica; o injura, o da necuratului, o ingrozea cu fel de fel de vorbe urate si cu rautatea lui. Femeia nu mai stia ce sa faca. Facuse si ea rugaciuni, platise pe la biserici, dar nu se schimba nimic. Biata femeie isi pierduse nadejdea de a-l vedea si pe el un om linistit vreodata.
     Intr-o zi, nemaiputand de tulburare, plina de suparare, se duce la preotul satului si-i spune necazul. Preotul a indemnat-o la rugaciune spunandu-i: "Nu te deznadajdui, mergi si ai incredere in Dumnezeu, roaga-te si ma voi ruga si eu, ca Dumnezeu poate sa faca din uscat verde si sa-l schimbe dintr-odata incat ai sa te miri de el daca vei avea credinta tare”. Femeia s-a dus acasa si cu lacrimi fierbinti a inceput sa faca rugaciuni, metanii, milostenii si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu sa i se indrepte barbatul.

    Nu a trecut mult si, odata dupa rugaciunile acestea fierbinti, pe la miezul noptii se trezeste biata femeie speriata de racnetele lui, caci tipa ca o fiara salbatica. El avea o vedenie infricosata. Se rostogoli si cazu jos din pat, ramanand nemiscat in mijlocul camerei. Sotia lui cand l-a vazut a crezut ca a murit. A aprins repede lumanarea si a vrut sa iasa afara si sa strige la vecini sa o ajute. Cand s-a uitat la el a vazut ca deschisese ochii si intrebandu-l ce i s-a intamplat nu a capatat nici un raspuns. Dupa ce s-a ridicat de jos, acesta s-a asezat pe marginea patului si, cu o voce stinsa, si-a intrebat sotia: "Femeie, unde te inchini tu?” asa de salbatec era ca nu stia nici in ce parte sa se inchine. Dupa ce ii arata icoanele la rasarit, el mai intreba: "Ce rugaciuni zici tu, femeie? Invata-ma si pe mine!”
"Te invat eu pe urma, dar acum citeste aici.” I-a dat cartea si a citit si el Tatal nostru, canu-l stia, a facut semnul Sfintei Cruci si apoi a inceput sa povesteasca ce visase spunand: "M-am pomenit ca au venit la mine doi diavoli inalti de cate doi metri cu coarne si coada, cu par pe ei si negri cum e smoala; le ieseau vapai de foc din gura si din ochi si aveau priviri ingrozitoare. M-au luat cu sila intre ei si m-au dus inaintea Domnului Hristos, care era intr-o lumina cereasca, pe un scaun stralucitor si inconjurat de o multime de ingeri ce cantau cantari de slava.

   Atunci acei demoni urati au zis: «Dreptule Judecator, da-ni-l noua pe acest pacatos ca Tu il hranesti, il miluiesti din toate bunatatile Tale, iar el toata viata lui numai noua ne-a slujit, da-ni-l noua!» Atunci Domnul Hristos a zis: «Da, ticalosul, Eu i-am dat minte sa inteleaga ce e bine si ce e rau, dar el si-a ales partea cea rea. Eu i-am dat madulare ca sa le intrebuinteze spre fapte bune iar el si-a cheltuit timpul numai in rautati spre bucuria voastra. De aceea luati-l de aici si aruncati-l in marea cea clocotita cu smoala».
Atunci acei infricosati demoni m-au luat cu ei si in cateva clipe am ajuns intr-un loc trist, parasit, fara aer si verdeata, unde am vazut o mare fara sfarsit care clocotea cu lume in ea, cum clocoteste cafeaua cea neagra la foc, asa era smoala aceea, iar lumea tipa cat putea. Atunci acei demoni au vrut sa ma arunce si pe mine si m-au luat unul de maini si altul de picioare. Eu am inceput sa tip si in momentul acela am sarit in mijlocul casei unde m-am trezit".
Abia a asteptat sa se faca ziua, si dimineata s-a dus la preotul satului si s-a spovedit spunandu-i visul acesta, iar preotul l-a rugat sa spuna daca vrea toate acestea in biserica duminica ce urma ca sa auda toata lumea. Toata lumea l-a ascultat uimita si cu lacrimi in ochi pentru ca nimeni nu-l vazuse niciodata in biserica si-l stiau cat e de pornit impotriva lui Dumnezeu.
      Iata ce face Dumnezeu prin puterea rugaciunii. Acest om traieste si spune cu gura de foc la toti, iar cei care-l cunosteau cum era, cand se intalnesc cu ei ii spun: "Ce ma, te-ai pocait?” Dar el le raspunde: "Daca ati vedea si voi ce am vazut eu, n-ati mai zice nimic, ati plange si v-ati pocai si voi, dar vai de voi ca nu stiti ce va asteapta!”
     Acum el este primul la biserica, plange si spune la toata lumea, si acestea, iata, dintr-un vis. Cati nu pierd raiul pentru ca se multumesc cu nimicuri, crezandu-se oameni cinstiti, sustinand ca nu fac cine stie ce rele si ca nu sunt pacatosi ca altii. Noi sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne asculte rugaciunile cele catre mantuire si sa zicem:


Rugaciune
Stapane, Imparate al cerului si al pamantului, care ai venit in lume sa ne mantuiesti si sa ne faci partasi ai bunatatilor celor negraite, noi n-am stiut pana acum ce cerem, noi n-am stiut pana acum, Doamne, ce vrem, dar am inteles ca tu vrei sa ne dai, ca un Parinte bun, numai ce ne este de folos pentru sufletele noastre.
Ajuta-ne ca sa ne dezlipim mai usor de pamantul acesta trecator, si sa nu mai dorim nimic altceva decat numai pe Tine si Imparatia Ta cea cereasca, ca in ziua Ta cea mare, cand vei veni sa ne judeci cu slava Ta pe norii cerului sa ne asezi la dreapta ta, ca sa fim cu Tine in vecii vecilor. Amin.

                                       Predica la a V-a duminica din Post a Sfintei Maria Egipteanca de Ierodiacon Visarion Iugulescu -"Despre Rugaciune"

Ce sunt sfintii ingeri

Din cartea "Sfintii ingeri" de Maica Alexandra -Principesa Ileana a Romaniei

Ce sunt ingerii?

In Biblie,ingerii sunt un simplu fapt acceptat. Desi sunt pomeniti de peste doua sute de ori, nu aflam nimic despre crearea lor,nici cand a avut loc, nici nu gasim prea multe descrieri fizice. Faptul nu e chiar atat de straniu cum ar putea sa para la prima vedere. Incepand cu primele capitole, Biblia nu se ocupa de toata omenirea, ci are in vedere ,in principal , istoria actiunii lui Dumnezeu privind omul. Vechiul Testament se ocupa doar de evolutia unei singure natiuni, poporul ales al lui Dumnezeu , cu toate ca aflam si despre alte popoare, din cauza legaturilor lor cu poporul evreu. La fel, relatarea creatiunii descrie inceputul existentei pamantului nostru ,soarele si stelele ,aparitia plantelor ,animalelor si ,i

n sfarsit, a omului. Nu cuprinde nici o descriere in care sa se arate cum si cand au fost create fiintele spirituale. Asta ramane o problema a supozitiilor teologice. Cu toate acestea,inca de la inceput am fost instiintati de prezenta lor in lumea existenta si de interesul pe care ni-l arata ,atat la bine,cat si la necaz.

    Pentru o mai buna cunoastere a ingerilor si naturii lor,trebuie sa cercetam mai intai intreaga Biblie,atat Vechiul Testament ,cat si Noul Testament, ca sa cunoastem ceea ce ne-a fost descoperit despre fiintele spirituale; numai dupa aceea putem culege cronologic datele ,in raport cu cartile Bibliei. Dar,in primul rand ,cand ne referim la aceste fiinte ceresti,trebuie sa intelegem ca termenul "inger" este folosit vag si inexact ,pentru ca in greceste inseamna pur si simplu "trimis" si ,corect vorbind, asta s-ar aplica numai celor doua categorii de ingeri in directa relatie cu omul.

Ingerii si Arhanghelii, desi spirite, nu sunt supranaturali. Dumnezeu singur e supranatural pentru ca El singur este necreat. Ca si noi, sfintii ingeri sunt creati ,sunt fiinte naturale,ca o parte a lumii, ca si noi. "Pentru ca intru El au fost facute toate ,cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute" (Col 1:16)

    Un inger are personalitate,individualitate si o vointa a sa,asa cum avem noi;dar ,pe de alta parte, nu ne seamana. Cand se manifesta in fata noastra,un inger ia infatisare omeneasca,dar ,fizic, nu e niciodata asemenea unei fiinte umane,ci numai imaginea mentala a ei. Daca stim atat de putin despre ei, este pentru ca de regula nu-i vedem cu ochii nostri de fiinta muritoare ,iar perceptia noastra spirituala este fie neclara,fie nedezvoltata.

   
    Cautand sa intelegem mai bine natura angelica ,trebuie sa apelam mai curand la cunoasterea lui Dumnezeu decat la cunoasterea omului. Sfantul Vasile spune ca in ochii lui "substanta lor este o rasuflare de aer sau un foc nemuritor si de aceea sunt localizati ori devin vizibili in forma propriilor lor trupuri ,acelora care sunt demni sa-i vada" . Sfantul Vasile vrea sa spuna ca ei au o individualitate vizibila exprimata in forma umana ,dar intangibila.Sfintii ingeri,de la inceputul creatiei lor ,sunt fiinte complete ,dar fara forma materiala. Sunt de o superioritate absolut incomprehensibila noua, dar fac parte din viata noastra: prin bunatetea nemarginita a lui Dumnezeu ,sunt destinati ,in marile momente ale istoriei ,sa fie mesagerii Celui Preainalt catre cei de jos. Ei sunt si cei care ne conduc pasii,ne pazesc, ne apara ,ne povatuiesc, ne protejeaza si ne alina de la nastere pana la mormant.

Ingerii sunt in intregime spirite pure: nu sunt delimitate nici in timp si nici de spatiu, nici nu 

cunosc tineretea sau batranetea ,ci numai viata vesnica in depinatatea ei. Greu ne putem inchipui, si doar ca o umbra, maretia, taria si puterea lor, sau sa intelegem fulgerul care este miscarea lor. "Si fapturile vii aleargau inainte si inapoi, ca scapararile de fulger " (Iez 1: 14) . 


   Mai mult,muritorii nu pot sa inteleaga libertatea sfintilor ingeri si intinderea intelectului lor,neimpiedicat de creierul fizic. Limpezi cum e cristalul si fara greseala ,necunoscand nici durere nici lipsa,netulburati de indoiala sau teama,nici barbat nici femeie ,ei sunt frumusete,iubire ,viata si actiuni ,sudate intr-o negraita perfectiune individuala. "Cel ce faci pe ingerii Tai duhuri si pe slugile Tale para de foc" (Ps 103: 4). Intr-un anume sens ,daca poate fi exprimat astfel,ei sunt sinele individualizat al propriilor atribuite ale lui Dumnezeu.

    Sfintii ingeri stau in prezenta lui Dumnezeu,privind fata Domnului: "Ingerii sunt mai mult decat purtatorii mesajelor divine si calauzitorii oamenilor: ei sunt chiar purtatorii Numelui si ai Puterii lui Dumnezeu. Nimic trandafiriu si nici o dulcegarie poetica nu poti gasi la Ingerii din Biblie: ei sunt licaririle luminii si puterii Domnului Atotputernic" . Fiinta lor este sustinuta de bunatatea lui Dumnezeu si ei participa la puterea,intelepciunea si dragostea Lui. Sunt inaltati spre Dumnezeu ,cea mai mare bucurie a ingerilor a fost sa aleaga liber pe Dumnezeu si sa-I ofere viata toata lor intr-o nesfarsita iubire si cinste. Toate cetele ceresti au luat parte de la inceput la implinirea vointei lui Dumnezeu : Serafimii (Is 6: 2) ,Heruvimii (Iez 10:1) ,Scaunele (Col 1: 16), Domniile (Col 1: 16) ,Stapaniile (1 Pt 3: 22), Puterile (Col 1: 16; Ef 3: 10) ,Incepatoriile (Col 1: 16) ,Arhanghelii (1 Tes 4: 160) si Ingerii. Cele noua coruri au fost si sunt intotdeauna la dispozitia lui Dumnezeu gata oricand sa-I indeplineasca cu precizie planurile : "Laudati-L pe El toti ingerii Lui,laudati-L pe El toate puterile Lui...Sa laude numele Domnului , ca El a zis si s-au facut, El a poruncit si s-au zidit" (Ps 148: 2,5).

  " Domnul in cer a gatit scaunul Sau si imparatia Lui peste toti stapaneste. Binecuvantati pe Domnul toti ingerii Lui,cei tari la virtute,care faceti cuvantul Lui si auziti glasul cuvintelor Lui. Binecuvantati pe Domnul toate puterile Lui ,slugile Lui, care faceti voia Lui. Binecuvantati pe Domnul toate lucrurile Lui; in tot locul stapanirii Lui ,binecuvanteaza suflete al meu pe Domnul " (Ps 102: 19-22).

   De la inceput,aceste cete ingeresti au fost concepute ca impartite in trei ierarhii. Sfantul Dionisie Areopagitul le numeste "coruri". Acesta este termenul cel mai potrivit, pentru ca intreaga lor activitate este ca un vesnic cant de lauda si de multumire Celui Preainalt.

    Intai vin Serafimii, Heruvimii si Scaunele. Acestia sunt sfetnici si nu au de-a face direct cu oamenii , ci sunt cufundati intr-o nesfarsita iubire si adorare a lui Dumnezeu. Nici o alta creatura nu este capabila de o dragoste atat de intensa fata de Dumnezeu. Apoi vin Domniile, Stapaniile si Puterile. Ele sunt intelese ca fiind conducatorii spatiului si stelelor. Planeta noastra,in consecinta ,ca parte a galaxiei ,este sub domnia lor. In alt fel noi nu avem contact direct cu al doilea cor.

    In al treilea rand vin Incepatoriile ,Arhanghelii si Ingerii. Acestia au in sarcina lor speciala pamantul nostru. Ei sunt executantii vointei lui Dumnezeu . Studiul nostru se va ocupa mai ales de acest al treilea cor de ingeri. Arhanghelii sunt individualitati distincte si sunt un ordin al fiintelor ceresti in ele insele,impartind natura lor si cu Domniile si cu Ingerii. Si ei sunt mesageri,ca si Ingerii. Sunt sapte Arhangheli, dintre care primii patru sunt mentionati cu numele lor in cartile Bibliei.

1. Mihail (Cine este Dumnezeu) ,cel mai mare conducator al cetelor ceresti. El este cel care a invins balaurul (Lucifer) si l-a alungar din Rai.

2. Gavriil (Omul lui Dumnezeu),ingerul Bunei-Vestiri.

3. Rafail (Vindecatorul lui Dumnezeu), conducatorul ingerilor pazitori si cel ce duce rugaciunile noastre in fata lui Dumnezeu.

4. Uriil( Focul lui Dumnezeu) ,interpretul profetiilor. Numele celorlati trei arhangheli nu se gaseste in Scrpituri.

  " Ca Dumnezeu,Omul lui Dumnezeu,Vindecator, Foc". Aici,in absoluta simplitate a interpretarilor numelor arhanghelilor ,avem crampeie trecatoare ale personalitatilor lor,prin care relatiile ce le au cu Dumnezeu devin mai vadite ,ca si puterea si influenta lor. Areopagitul ne da o definitie minunat de clara: "Un inger este un chip al lui Dumnezeu,o manifestare a luminii nevazute ,o oglinda arzatoare,luminoasa,neintinata,fara pata ,nici cusur ,primind toata frumusetea absolutei bunatati dumnezeiesti si aprinzand in ea insasi,cu o iradiere nestricacioasa, bunatatea tacerii tainice."

    Cu cat cunoastem mai mult despre ingerii luminii,cu atat suntem mai puternici in inclinarea noastra inspre bine si abilitatea noastra devine mai ascutita in descoperirea si rezistenta la capcanele inteinde de inamicii nostri cei mai acerbi,ingerii intunericului.

"Ingeri fara de trup,care stati inaintea scaunului lui Dumnezeu si cu stralucirile cele de acolo sunteti luminati,si cu revarsari de lumina in veci straluciti si sunteti a doua lumina ,rugati-va lui Hristos sa daruiasca sufletelor noastre pace si mare mila" (Doamne strigat-am ,glasul 1).